Skip to main content
×

GE.com has been updated to serve our three go-forward companies.

Please visit these standalone sites for more information

GE Aerospace | GE Vernova | GE HealthCare 

Press Release

GE extinde investițiile în internetul industrial pentru a alimenta digitalizarea industriei în Europa

June 14, 2016

Compania deschide un nou birou digital în Europa, generând astfel 250 de noi locuri de muncă; oferă clienților acces extins la ecosistemul Predix 

  • GE deschide un birou digital la Paris, primul dintr-o serie de noi centre GE Digital, creat pentru a servi drept pepinieră pentru start-up-uri, pentru a îmbunătății astfel colaborarea și a stimula creșterea ecosistemului
  • Compania extinde accesul la instrumentele și partenerii industriali digitali disponibili prin Predix, sistemul de operare al internetului industrial
  • GE lansează două noi produse bazate pe Predix: „Brilliant Manufacturing” și „Centrala electrică digitală” pentru Steam
  • Compania anunţă parteneriate cu Technip, NUMA şi alţii, în vederea  utilizării soluţiilor software GE pentru a-și transforma activitatea:
  • Un studiu recent arată că, până în 2025, soluțiile bazate pe internetul industrial ar putea contribui anual cu 1,7 trilioane USD la PIB-ul european
  • GE preconizează să livreze în 2016 comenzi digitale de 7 miliarde USD

PARIS - 14 iunie, 2016 - GE (NYSE: GE) a anunțat astăzi extinderea prezenței sale digitale în Europa și lansarea de noi produse, parteneriate și inițiative, create pentru a promova creșterea în ecosistemul industrial digital pe Continent. Compania a anunțat lansarea unui nou birou digital în Paris care va fi nucleul acestui ecosistem.

“Europa dispune de talentul și infrastructura necesare pentru a revoluționa productivitatea, iar digitalizarea industriei trebuie să devină centrul acestei misiuni,” a declarat Jeff Immelt, președinte și CEO GE. „GE se angajează să ajute Europa la construirea fundației pentru internetul industrial, care va permite companiilor de pe continent să transforme informațiile în cunoștințe și cunoștințele în rezultate.”

Noul Birou Digital va deservi clienții și partenerii europeni și va fi amplasat în clădirea istorică Le Centorial, în cel de-al doilea arondisment. Acesta este primul birou din cele patru care vor fi lansate anul acesta, reprezentând o rețea globală de centre prin care GE Digital va promova noi companii locale, va colabora cu clienții pentru a dezvolta noi aplicații și pentru a extinde comunitatea tot mai mare de dezvoltatori industriali din Europa. Primul Birou Digital va oferi 250 de noi locuri de muncă la Paris, axate pe inginerie, știința datelor, experiența utilizatorilor și proiectare.

Extinderea ecosistemului digital industrial

La baza acestui ecosistem în dezvoltare se află Predix, platforma GE pentru internet industrial, precum și Predix.io, care permite inginerilor de software externi să exploateze capacitățile sistemului pentru a construi, implementa și extinde aplicații pentru internetul industrial într-un mediu sigur și protejat pentru dezvoltatori. Platforma a fost deschisă pentru clienți în luna februarie și este deja folosită de aproape 11.000 de dezvoltatori din întreaga lume.

„Pentru digitalizarea industriei în Europa este nevoie de leadership și de investiții din partea companiilor, cum ar fi GE și partenerii noștri - dar și de o colaborare extinsă între sectorul public și cel privat,” a declarat Bill Ruh, CEO GE Digital. „Construim o platformă deschisă, unde cei 14.000 dezvoltatori GE pot colabora cu clienții și cu partenerii noștri pentru a crea noi aplicații.”

Noile oferte stimulează transformarea digitală

Studii recente estimează că digitalizarea produselor și serviciilor va contribui cu peste 110 miliarde euro ca venituri anuale pentru industrie in Europa, în următorii cinci ani. Pentru a alimenta această transformare, GE dispune de produse inovatoare care răspund nevoilor clienților.

În luna aprilie, GE Digital a anunțat lansarea suitei sale Asset Performance Management (APM), primul set de aplicații comerciale disponibile pe Predix. Astăzi, compania a anunțat două importante actualizări ale setului software GE Digital, ambele urmând să amelioreze capacitatea sa de a deservi principalii clienți europeni.

GE Power a lansat noul său software Centrala Electrică Digitală, creat pentru a juca un rol important în eforturile statelor de a respecta angajamentele asumate în cadrul COP21 privind emisiile de gaze cu efect de seră. Software-ul va ajuta clienții energetici europeni, cum ar fi Yildrim, să își crească eficiența și să reducă nivelul emisiilor generate de termocentralele pe bază de cărbune. Centralele pe bază de cărbune generează 40% din energia mondială. Noul software GE poate reduce emisiile de CO2 generate de aceste centrale cu 2% și consumul de combustibil cu 67.000 tone de cărbune pe an, fără ca acest lucru să afecteze randamentul energetic.

În plus, suita Brilliant Manufacturing creată de GE va rula pe Predix, începând cu cel de-al treilea trimestru al anului 2016. Brilliant Manufacturing colectează, conectează și analizează datele din fiecare domeniu de producție și folosește aceste informații pentru a-i ajuta pe producători să îndeplinească obiectivele de producție, controlând, în același timp, costurile și riscurile. Brilliant Manufacturing este și tehnologia care stă la baza software-lui GE Brilliant Factories, utilizat în prezent pentru îmbunătățirea propriilor operații.

GE Health Cloud, creat exclusiv pentru industria medicală și bazat pe Predix, este deja instalat și funcționează în Marea Britanie. Noul ecosistem cloud și aplicațiile sale, lansate de GE Healthcare anul trecut, în cadrul celei de-a 101 reuniuni anuale a Societății de Radiologie din America de Nord (RSNA) din Chicago, conectează software, hardware și metode analitice pentru a crește viteza, eficiența și colaborarea între domenii medicale și echipe multidisciplinare - în mediul spitalicesc și în afara acestuia.

Generarea de rezultate ăentru noi clientţi şi parteneri

Tot astăzi, GE Oil & Gas și Technip au semnat un Memorandul de Asociere pentru a explora noi soluții digitale, axate pe construirea și structurarea de proiecte în domeniul gazelor naturale lichefiate (GNL). Cele două companii vor colabora pentru a explora aplicarea Predix și a soluțiilor digitale în cadrul proceselor de proiectare, construire, dare în funcțiune, lansare și funcționare pentru facilitățile GNL.

Ca parte a lansării Biroului Digital, GE a încheiat un parteneriat cu NUMA - primul accelerator de companii start-up din Franța - și cu o serie de agenții guvernamentale, printre care și Banque Publique d'Investissement (BPI), pentru a identifica și a promova idei și companii start-up din regiune, cu un mare potențial de creștere.

Iată alte câteva companii europene care utilizează soluțiile de software GE pentru a-și transforma activitatea:

  • AkzoNobel utilizează soluțiile GE oferite de internetul industrial pentru a-și transforma operațiunile. De exemplu, compania și-a sporit capacitatea cu 20%, a redus timpul de așteptare și și-a îmbunătățit trasabilitatea la una dintre fabricile sale din Suedia, pentru a-și putea deservi mai bine clienții.
  • Bord Gais Energy a generat un impact financiar pozitiv de 2,28 milioane euro din economii de costuri și evitarea costurilor, cu o disponibilitate permanentă a facilităților, folosind soluții integrate oferite de GE. Aceștia folosesc soluțiile APM oferite de GE pentru a permite o monitorizare non-stop a instalațiilor lor, oferind indicații operaționale inginerilor de la centrala electrică cu ciclu combinat pe gaz Whitegate, alături de o imagine de ansamblu consolidată asupra funcționării întregii facilități.[1]
  • Capgemini, ca membru al programului GE Digital Alliance, a format peste 700 de dezvoltatori pe Predix. Capgemini furnizează o gamă de servicii pe platforma Predix și colaborează cu Current, bazat pe GE, pentru a crea soluții care să îi ajute pe clienții comerciali și industriali să își reducă nivelul consumului de energie, să genereze energie și să obțină noi fluxuri de venituri cu ajutorul sistemelor de senzori interconectate din clădiri și orașe. Capgemini este și un integrator inaugural de sisteme pentru GE Health Cloud, folosindu-și experiența pentru a livra soluții inovatoare pentru furnizorii de servicii medicale și producătorii de dispozitive din domeniu.
  • PwC și GE Digital au încheiat un parteneriat pentru a ajuta companiile din sectoarele petrolului și gazelor naturale, utilităților, industriale, retail, sănătății și transportului să folosească puterea internetului industrial pentru a se transforma în companii digitale. Împreună, această alianță ajută clienții să-și interconecteze echipamentele, datele, cunoștințele și oamenii pentru a genera rezultate mai bune. PwC își bazează serviciile de transformare oferite companiilor prin GE Digital - inclusiv platforma Predix - pentru a livra soluții complete bazate pe internetul industrial. Pe lângă folosirea întregii suite de aplicații oferite prin Predix, PwC și GE Digital mai dezvoltă și aplicații personalizate pe baza nevoilor specifice ale clienților.
  • Scottish Power Energy Networks a ales GE ca principal furnizor pentru proiectul său Future Intelligent NEtwork SubStation (FITNESS). FITNESS va pune bazele unei noi rețele electrice mai inteligente, ca parte a inițiativelor britanice pentru securitate energetică în vederea trecerii la o economiei cu emisii scăzute de carbon. GE va furniza o soluție de substație digitală inteligentă cu sistemul său de control DS Agile și pachetul pentru stabilitatea rețelei.
  • Yara, cel mai mare producător de amoniu, nitrați și NPK din lume, va utiliza soluția Smart Signal oferită de GE Digital - ca parte a suitei APM a GE - pentru a obține excelență la nivel operațional și pentru a-și crește productivitatea activelor. Segmentul de producție Yara colaborează cu GE pentru a reduce și mai mult timpii de nefuncționare la facilitățile sale de producție, practicile transformării digitale urmând a fi testate la sediul fabricii Yara Ferrara.

 

Despre MINDS + MACHINES

Minds + Machines Europe 2016 reunește inovatori industriali, alături de universități, guverne și lideri în domeniul tehnologiei din întreaga Europă, pentru un forum cu durata de o zi, care se axează pe transformarea digitală a industriei și pe prezentarea internetului industrial. Capgemini este principalul sponsor, alături de sponsorii Platinum EY, Intel, PwC.

Despre GE

GE (NYSE: GE) este o companie industrială digitală, care transformă industria cu soluții și echipamente bazate pe software, conectate, interactive și intuitive. Compania GE este structurată în jurul unui schimb global de cunoștințe - "magazinul GE" - prin care fiecare domeniu de activitate partajează și are acces la aceleași tehnologii, piețe, structuri și cunoștințe. Fiecare invenție alimentează inovația și aplicațiile în toate sectoarele industriale în care activăm. Cu ajutorul oamenilor, serviciilor, tehnologiei și dimensiunii sale, GE livrează rezultate mai bune pentru clienții, vorbind pe limba industriei. www.ge.com

 

Contacte

Amy Sarosiek

GE Digital

+1 224 239 6028

[email protected]

 

Bernd Eitel

GE Europe

+49 17 3168 9682

[email protected]



[1] Sursă:  Discover the Power of Digital eBook.

 


business unit
tags